Cum e sa fii normal?
De o viata ma tot chinui… sa invat, sa fac, sa am, sa devin cineva!
Dar ce e de fapt „sa fii cineva”? Ce e sau cine e acel cineva?
Si am muncit, am bocit, m-am rasculat, m-am rugat si apoi m-am resemnat.
Bucuria cea mai mare e ca am tot umblat prin lume, ca m-a ajutat meseria. Am devenit agent de turism la 20 de ani si multi ani am muncit pe salariu minim, doar doar intr-o zi voi vedea lumea. nu imi negociam un salariu mare si doar dreptul de a pleca in infotripuri. Am crescut la tara si simteam cumva ca doar asa imi pot lua zborul, sa vad si eu alti oameni, alte culturi, sa „vad lumea”. Tanjeam sa vad si altceva decat acasa – autobuz – job si retur.
Lumea e foarte frumoasa, diferita de fiecare data, un mister si o fascinatie.
Cu fiecare calatorie imi aduc in suflet o mare bucurie!
Revin insa acasa, unde, parca ceva nu merge. Si iar o iau de la capat, si iar muncesc pana la epuiza, ca de.. vacantele costa… si mie imi place departe. cumva, cu cat plecam mai departe, cu atat era mai implinitor. ce fericire simteam cand aterizam!! Multumesc Doamne ca am ajuns si aici! dupa vreo saptamana de la retur se disipa euforia si reveneam la rutina zilnica.
Hai mai caut un curs, un retreat, un „event” care sa ma scoata din aceasta vesnica nemultumire, ca parca mai trebuie, inca putin, si inca putin, ca daca mai fac si asta, apoi si asta, voi fi mai bine…
Si dupa ce le-am facut pe toate astea, cheltuind mii si mii de euro pe meleaguri cat mai indepartate… scriu acum aici, din sufrageria mea… la 9 seara… in loc sa imi fac bagajul.. maine zbor in Sardinia 🙂 doar asa, ca sa vad lumea!
in noiembrie anul trecut am ajus la unul dintre cursurile doctorului Menis, il stiti cu totii, ca e viral… era inca o cautare, poate imi da un raspuns…
Si ajung pe scena, sa imi expun cazul si sa cer ghidare. Spun pe scurt povestea, apoi il intreb: cum fac sa nu mai caut?
Vine raspunsul, si citez pe Dr Menis: ” you studied enough, you paid enough, now just be normal!”
ce simplu spunea asta zambind relaxat… toata sala era cu ochii pe mine.
Si eu intreb: HOW? cum e sa fii normal? ce inseamna sa fii normal? toata viata pentru mine a fost o lupta continua, o dorinta de crestere, de autodepasire, de „prove myself worthy”… acum ma intreb: pentru cine si pentru ce? ca de fapt nimanui nu-i pasa de ce esti, ce faci, ce simti… toti isi dau cu presupusul…
des mi se zice: ce bine o duci , iar ai fost plecata, ce viata de huzur! nu se vede insa munca din spatele plecarilor…
daca am o perioada grea si ma plang unei prietene… Ei, lasa mai Dana, ca tu esti puternica, treci si peste asta!
M-am saturat sa mai aud asta, Dana esti puternica! Nu mai vreau sa fiu puternica, vreau sa fiu normala! Vreau si eu sa aud, dana esti frumoasa, dana, ce frumos zambesti, nu ca sunt puternica. simt ca am devenit puternica doar ca sa traiesc in jungla vietii, dar totodata pare ca pun si un mare gard de beton armat in jurul meu, ca sa nu mai doara!
Cei puternici au devenit puternici ca au fost loviti de prea multe ori. Lumea iti invidiaza gloria dar nu iti panseaza nimeni cicatricile.
Uite na, chiar acum, ma intrerupe un client, tocmai mi-a scris pe watsapp, vrea niste zboruri.
Asa ca … asa arata viata mea … intre terapii, bilete de avion, cursuri, carti si cautare…
Dar e normal, asa sa fie oare?
